Asta da reformă în Educație, fix ce ne lipsea: cursuri de blogger, vlogger şi influencer, ținute la o universitate renumită din România

de: Mădălina Bahrim
10 08. 2022

Visul multora dintre tinerii României este de a se umple de bani, din postările publicate pe internet, de a fi creatori de conținut online sau, mai pe scurt, bloggeri, vloggeri sau influenceri.

Ei bine, în întâmpinarea acestei dorințe arzătoare a publicului, o universitate renumită din România s-a gândit că ar fi bine să lanseze astfel de cursuri, care îi inițiază pe beneficiari în tainele acestor noi „meserii”.

Este vorba despre Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ai cărei reprezentanți au anunțat deja că susținerea acestor cursuri nu e o glumă, ci un fapt real.

„Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic, va organiza, în premieră, cursuri de blogger, vlogger şi influencer. Ideea de a înființa cursuri de blogger, vlogger şi influencer vine în întâmpinarea unor necesități de formare profesională calificată – accentuate semnificativ de transferarea totală, în mediul online, a numeroase activități specializate – căutate de tot mai mulți tineri”, transmite instituția.

Reprezentații Universității recunosc faptul că decizia aceasta de a „revoluționa” materiile predate vine în contextul în care mediul virtual s-a dovedit a fi, fără îndoială, la fel de important ca cel real, mai ales în ultima perioadă, iar la nivelul Universității, și mai ales la nivelul Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic, se are în vedere oferirea de programe de formare profesională/de perfecționare compatibile cu cerințele concrete ale pieței muncii.

Ce se „studiază”, de fapt, ce te învață la școala de influenceri

Ce vor studia cei ce se vor înscrie, de fapt? De exemplu, pentru cursurile de blogger, se vor aprofunda următoarele secțiuni:

1. Strategii de comunicare în mediul online.
2. Bloggerul sau creatorul de conținut. Aplicații practice: știre, poveste, interviu, reportaj. Advertorialul.
3. Bloggingul – ghid educațional, recenzie. Jurnal online. Platforme de blogging.

Referitor la competențe, reprezentanții instituției de învățământ spun că se urmărește recunoașterea și descrierea oricărui tip de text și purtarea unui dialog cu persoane/personalități aflate în spațiul public.

Universitatea oferă și detalii legate de costul acestor cursuri, menționând că taxa aferentă acestor programe de studii este de 300 de lei, corespunzătoare celor 20 de ore prevăzute în planurile de învățământ.

„Cursurile se adresează tuturor absolvenților de liceu și de studii universitare interesați să își formeze sau să își dezvolte abilități și competențe de blogger, vlogger și influencer”, mai spun reprezentanții instituției de învățământ.